Astăzi, 14.12.2022, a fost finalizată recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Creare Centru pentru Tineret și amenajare Grădină Publică adiacentă acestuia, în Municipiul Turnu Măgurele – restaurare imobil, Calea Dunării nr. 1”, din cadrul proiectului Centru de Tineret și străzi urbane pentru creșterea calității vieții în municipiul Turnu Măgurele”.

Investiția, finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 a fost realizată de către constructorul SC RASUB CONSTRUCT SRL.

Lucrările de restaurare a fostei Case a Prefectului s-au realizat în conformitate cu proiectul tehnic întocmit de SC IMPEX ROMCATEL CERCETARE PROIECTARE SA.

Lucrările efectuate sunt următoarele:

  • lucrări de consolidare a fundației prin injectarea cu bentonită;
  • restaurarea elementelor arhitecturale și componentelor artistice și protejarea acestora;
  • montare ascensor pentru asigurare circulație în întreaga casă;
  • lucrări interioare de restaurare și restaurare fațade;
  • restaurare și reîntregire scări exterioare;
  • asigurare circulație persoane cu dizabilități;
  • lucrări de instalații;
  • trotuarul de gardă, întreaga curte și grădina casei s-au refăcut din piatră naturală;
  • toaletare arbori și plantări noi;
  • realizare sistem irigații cu coloană de alimentare.