Colectarea selectivă – obligație și datorie a noastră, a tuturor

Colectare selectivă

             Una dintre cele mai acute probleme legate de protecția mediului, atât pentru România, cât și pentru celelalte țări, este reprezentată de generarea deșeurilor în cantități mari și gestiunea necorespunzatoare a acestora. De aceea, o importanță deosebită se acordă implementării și realizării activităților de colectare selectivă și a posibilităților de reducere a cantităților de deșeuri depozitate, în vederea protecției mediului, creșterii atractivității turistice și îmbunătățirii calității mediului.     

            Conform Legii nr. 211/2011, privind regimul deșeurilor

– Art.17, alin (1), autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor au următoarele obligații:

   a) să asigure colectarea separată pentru cel puțin deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale;

   b) să atingă, pâna la data de 31 decembrie 2020, un nivel de pregatire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din masa totală generată, cel putin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deșeuri sunt similare deșeurilor care provin din gospodării.

– Art.59 alin(1), lit.f) autoritățile administrației publice locale  asigură spațiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deșeu.

            Pentru îndeplinirea obligațiilor privind colectarea selectivă, conform legislației menționate mai sus, municipiul Turnu  Măgurele a achiziționat un număr de 82 containere tip clopot cu capacitatea de 1500 litri și a dotat platformele de colectare deșeuri, situate pe domeniul public al municipiului.

            Colectarea deșeurilor se va realiza în recipiente inscripţionate corespunzător materialelor pentru care sunt destinate, pe cele 3 fracții:

  • containere tip clopot albastre prevăzute cu fantă pentru introducerea numai a deșeurilor de hartie, carton (ziare, reviste, tipărituri, cutii de detergenţi, de cereale, de la aparatura casnică, cutii de la pasta de dinți, pungi de hârtie, etc.);
  • containere tip clopot galbene prevăzute cu orificii pentru introducerea numai a deșeurilor de  ambalaje PET și alte materiale plastice și metal (pungi, folii, ambalaje ale produselor lactate, a produselor cosmetice şi de curăţenie, cutii de conserve, doze de aluminiu, etc.);
  • containere tip clopot verzi  prevăzute cu orificii pentru introducerea numai a deșeurilor de sticlă(ambalaje din stică pentru băuturi și produse alimentare, borcane, etc.).

            Fiecare dintre noi, ca reprezentat al comunităţii, are puterea şi obligaţia de a influenţa procesul de ecologizare a propriului oraş sau a zonei unde îşi duce existenta. Soluţia este la îndemâna noastră şi constă în depozitarea selectivă a deşeurilor în locurile special amenajate.

Doar reciclând pot preveni umplerea gropilor de gunoi, prematur. Componentele de hârtie, plastic, metal, sticlă, din gunoiul pe care il aruncăm zilnic, reprezintă materiale valoroase care se pot transforma în produse noi. Amestecându-le cu gunoiul menajer, ele se pot pierde definitiv.
De aceea este important să le selectam si să le predam separat operatorului de salubrizare, in vederea reciclării.