Colectarea selectivă a deșeurilor

Stimați cetățeni ai municipiului Turnu Măgurele

     Pentru o bună gestionare a deșeurilor, ceea ce înseamnă, pe de o parte, îndeplinirea unor obligații privind protecția mediului și, pe de altă parte, reducerea costurilor de operare și, implicit, reducerea disconfortului creat în zona platformelor de colectare a gunoiului, vă rugăm să respectați următoarele reguli privind colectarea selectivă a deșeurilor:

  1. Pentru depozitarea deșeurilor de hârtie și carton(ziare, reviste, tipărituri, cutii de detergenţi, de cereale, de la aparatura casnică, cutii de la pasta de dinți, pungi de hârtie, etc.) se utilizează containerele tip clopot de culoare albastră.                 Încercați , să micșorați, pe cât posibil, prin pliere, presare, dimensiunile acestor deșeuri. Astfel, se va economisi spațiu atât în gospodărie cât și în clopotele de depozitare.
  2. Pentru depozitarea deșeurilor din plastic și metal(folie de plastic, sticle de plastic-PET, ambalaje ale ale produselor lactate, a produselor cosmetice şi de curăţenie, cutii de conserve, doze de aluminiu, etc.) se utilizează containerele tip clopot de culoare galbenă. Pe cât posibil, încercați să micșorați prin pliere, presare, dimensiunile acestor deșeuri.
  3. Pentru depozitarea deșeurilor din sticlă(ambalaje din stică pentru băuturi și produse alimentare, borcane, etc.) se utilizează containerele tip clopot de culoare verde.

Neglijența noastră în privința deșeurilor duce la consecințe grave, cum sunt transformarea unor zone în focar de infecție, poluarea aerului, apei și solului.

Nu aruncați deșeurile pe platforma de colectare a deșeurilor. Depuneți-le selectiv în containerele tip clopot!

Prin colectare selectivă și reciclare vom reuși să păstrăm un mediu mai curat pentru noi și generațiile viitoare!

Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!